Ski Lover

Buna dragilor, astazi vreau sa va povestesc cum am invatat sa schiez si o mica istorioara hazlie care s-a intimplat cu mine in muntii Austrieci, sa incepem…

Iubesc adrenalina mai mult ca orice , probabil din aceasta cauza am indragit schiatul din prima. Anul acesta am venit la munte in Poiana Brasov  si pot sa va spun ca am schiat aproape ca un adevarat profesional, ma mindresc cu acest lucru deoarece singura mi-am fost profesor iar fiecare cadere dureroasa m-a motivat sa ma ridic si sa merg mai departe. Imi pare rau ca nu am invatat de mica sa schiez.  Prima mea interactiune cu muntele si schiurile, se intimpla acum patru ani in Italia ( Livigno) cind am mers la munte cu citiva prieteni. Idee nu aveam ce e aia clapari, iar de arta schiatului nici nu mai vorbesc, insa in detrimentul tuturor acestor lucruri am urcat cu tele-cabina pana la unul din cele mai inalte puncte ale muntelui , avind incredere ca voi putea, voi reusi sa ajung pana jos))) multumesc prietenilor care mi-au explicat cel mai principal procedeu)) cum sa frinez… si asa am mers pana jos)) cu toate ca luasem calea usoara si anume pista albastra din neatentie am ajuns pe pista neagra care era extrem de dificila( mult mai dificila ca aici in Brasov) am cazut de atatea ori pe pista ceea ca intr-un final mi-am scos schiurile , le-am pus pe spate si am inceput sa merg pe jos la vale)) apoi m-am gindit ca trebuie sa imi inving frica si daca am ajuns pe pista neagra atunci neagra sa fie, mentionez , cind eram mai mica aveam mult mai mult curaj decit acum, ma bucur de acest lucru, fiind mica am invatat multe, am sarit de pe munti in apa adinca (si nu inotam bine) ceea ce m-a facut sa inot minunat)) altfel nu aveam cum sa ajung la mal. Atunci in Italia, datorita prietenilor care nu ma lasau singura prin muntii ceea, mi-am dat seama ca in fiecare iarna voi merge la munte sa schiez. Eu mereu spuneam ca iarna trebuie de mers la odihna undeva unde este cald, de ce sa ingheti in munti, nu intelegeam placerea aceasta, acum insa sunt de alta parere. Anul trecut am mers la Ski in Austria, era foarte frig, undeva minus douazeci de grade, nici costumul meu special pentru ski nu facea fata, am schiat o zi intreaga pana noaptea, iar la ultima coborire am decis sa mai stam la restaurant sa mincam un apple cake, (extrem de gustos) apoi sa facem ultima coborire, mergeam cu ajutorul unei harti, deoarece pistele erau foarte incurcate iar eu nicidecum nu doream sa ajung iarasi pe pista neagra, si ce credeti? unde am ajuns?)) pe pista neagra, iar cel mai rau era faptul ca nu o puteam ocoli, sau probabil se putea dar trebuia sa stii pe unde, iar eu fiind prima data in muntii Austrieci inca urma sa fac cunostinta cu ei. Eram singura, era deja noapte, telefonul meu s-a stins de la frigul de afara, in harta aia nu pricepeam multe, de aceea am decis sa merg pe pista neagra pana ajung la civilizatie. Intr-un final am ajuns la poalele muntilor si mi-am dat seama ca nu cunosc nimic pe acolo, deci am ajuns cu totul in alta parte a muntilor, mai exact in alt sat. Telefonul nu se aprindea, eram sigura ca prietenii mei ma cauta si nu vor intelege nici ei unde am disparut. Culmea era ca eu nici macar nu stiam care este numele satucului din care m-am pornit. Vorbisem in engleza cu niste barbati carora le-am explicat putin situatia iar ei mi-au spus sa ma urc in autobus si sa merg in directia opusa, cel mai probabil de acolo veneam eu. Nu aveam nici macar bani la mine, nici nu stiam de unde se cumpara bilet, de aceea am hotarat sa ma urc in autobus si daca ma vor intreba de bilet sa le explic situatia, nu vor da jos o fata care s-a pierdut nu?))) am urcat in autobus si mizam doar pe memorie, unde vad careva locuri cunoscute acolo ma dau jos, mergeam deja de vreo 15 minute si nu vedeam nici un loc cunoscut, pana cineva nu i-a spus soferului sa opreasca anume in satucul de unde m-am pornit eu. Am auzit denumirea si mi-am amintit ca aici era, eram foarte bucuroasa, am coborit insa nu era nimeni din prietenii mei, nici sotul meu, am mers in parcare unde lasasem masina si nici aia nu mai era parcata acolo.. m-am asezat pe un scaun si am decis sa astept ce sa mai intreprind?) pana la urma m-au gasit prietenii iar eu eram foarte bucuroasa ca in noaptea aia de minus douazeci si cinci de grade voi dormi la cald. Concluzia din toata aceasta istorioara este ca nu conteaza cit de bine schiezi, trebuie si sa te orientezi bine in spatiu haha. Voi cum schiati? aveti si voi astfel de istorioare?

IMG_3008