Despre formarea stilului personal

Orice bărbat este unic şi orice bărbat trebuie să dețină un stil individual. Foarte mulţi dintre voi sunt confuzi atunci când vine vorba de ce este la modă şi ce nu, iar atunci când încerci să fii în trend, săptămâna următoare deja, unele lucruri nu mai sunt la modă, ține minte că nu întotdeauna ce este fashion îi vine bine fiecaruia, mai mult de atât trăim într-o lume unde suntem bombardaţi dintr-o parte şi din alta cum trebuie să ne îmbrăcăm, cu cine trebuie să semănăm şi ce trebuie să procurăm ca să arătăm mai cool. Formarea stilului nu depinde doar de vestimentaţie, ci şi de comportament, atitudine,  fizic – toate acestea formând o personalitate.

Mariano

Stilul este prezent atunci când buna dispoziţie, doza de originalitate în ţinută şi comportamentul se combină într-o armonie ce radiază, inspiră şi motivează. Tu, ca personalitate, trebuie să ai curajul să încerci ceva nou, ceva neobişnuit dar să te menţii în limita eleganţei şi frumuseţii, să găseşti un echilibru între acestea din urmă. Cineva din voi probabil a încercat în domeniul vestimentaţiei să schimbe sau să adauge ceva detalii şi ai observat cum unii încep să critice iar alţii să te încurajeze şi chiar să iţi urmeze pasul, de ex: atunci când ţi-ai schimbat freza în ceva neobişnuit sau începi să porţi o pălarie.

a769831c5d3548e3bb959f9d804025fb

Nu vei avea niciodată a doua şansă ca să faci o primă impresie bună„. Gandeşte-te la acest citat şi profită cât eşti tânăr de aţi dezvolta stilul pentru că avantajele pe care le oferă sunt de nepreţuit. Din experienţa proprie pot spune că prin modelarea stilului personal am căpătat încredere în mine însumi, puteam să port o conversaţie mult mai uşor cu o persoană necunoscută şi nu mai eram băiatul invizibil din mulţime. Un alt avantaj este că am captat atenţia domnişoarelor care erau plăcut surprinse de atenţia pe care o acord detaliilor şi accesoriilor, cum ar fi o batistă de buzunar colorată, cravată, pantofi de calitate sau o pălărie! Sfatul meu este să te ţii departe de culorile închise, este prea banal şi previzibil – adaugă culoare în garderoba ta şi nu uita să iei zâmbetul cu tine atunci când ieşi din casă.

laviniu

 

Fii unic şi original – să nu iţi fie frică să ieşi din tiparele impuse de societate iar dacă ai nevoie de sfaturi legate de formarea stilului tău propriu te aştept cu întrebări, îţi voi fi la dispoziţie cu mare plăcere. Să ai o zi bună!!!

sursa foto – pinterest.com